Postat de: cristina | Martie 20, 2011

mic.eu

Exista un loc in care te simti mai putin.
Suferi de un soi de imponderabilitate ce se manifestă numai asupra increderii in tine, care parca pluteste undeva la suprafata dezacordurilor interne. Si te pierzi in lipsa de culoare…

Unii oameni ma fac sa simt ca singura mea calitate e ca fac gropite in obraji atunci cand zambesc. Ma complexeaza teribil, in toate aspectele fiintei mele. Si comparandu-ma individual si cu fiecare in parte ajung un om mic si had, care rumega cuvinte, nu vorbeste. Uneori adopt o pozitie fetala, si raman asa, umilita de mine. La fel ma simt si cand vine „ziua mea, zi frumoasa ca mine”. Nu, chiar nu-mi pasa ca mi-a mai aparut un rid sau ca am cu doua kilograme in plus fata de anul trecut. Simt in schimb ca sunt mai putin decat persoana care ar fi trebuit sa fiu (conform varstei). Ca ar fi trebuit sa fi citit mai multe carti, sa fi vazut mai multe filme, sa fi ascultat mai multa muzica, sa fi fost mai inteleapta. Dar nu-s.

Am gasit acest post in „Drafts”. Mi-am antrenat intre timp tristetile si angoasele care acum au ajuns ocazionale. Incep sa ma mint din ce in ce mai bine ca sunt minunata. De fapt, lumea asta este invartita de cei care stiu sa manipuleze pshihologic.

Esti cu adevarat fericit cand nu mai visezi la persoana care ai fi putut sau ti-ar fi placut sa fii si accepti ceea ce esti. Poate unii oameni mici, ca mine, chiar apreciaza gropitele din obraji. Ce ma doare insa sunt oamenii pe care i-am pierdut crezand ca nu sunt indeajuns pentru ei. Nu mi-au spus niciodata asta, dar eu am manevrat in mintea mea imagini cu ei judecandu-ma aspru ca nu sunt „intr-un fel sau altul” sau m-am lamentat ca un instrument muzical dezacordat pana cand i-am obosit si indepartat.  „Daca tu nu vrei sa faci dragoste cu tine, altii de ce ar face-o…”

Noi sa fim fericiti.


Responses

  1. Habar nu ai cat am asteptat sa scrii din nou🙂

  2. „Esti cu adevarat fericit cand nu mai visezi la persoana care ai fi putut sau ti-ar fi placut sa fii si accepti ceea ce esti”. Deci gata, asta e, am infrant? Resemnare? Ce devii acum, daca nu mai stii ce vrei sa devii? Ramai la ce esti? De ce?

    Coincidenta sau nu, e interesant cum dau peste acest post intr-un moment al vietii in care-mi pun si eu astfel de intrebari. Ceea ce inseamna ca nu sunt singurul (OK, nici nu credeam ca sunt). Dar poate exista o cauza comuna. Poate ca situatia e complexa. Si-mi pun inevitabil intrebari despre ce dracu’ vreau sa fac, despre cum pot sa fiu OK cu mine insumi si alte d-astea. Si ai dreptate. Cateodata petrecem prea mult timp „living inside our head” cum ziceau cei de la Asian Dub Foundation intr-o piesa [http://www.youtube.com/watch?v=iuxKgu3Fx3o&NR=1]

  3. in sfarsit ai scris🙂 !
    Incearca sa nu te mai gandesti la oamenii pe care i`ai pierdut, incerca sa te bucuri de cei pe care ii ai… asta incerc sa fac si eu. Stii… nu poti sa te tot gandesti la un trecut pe care nu`l poti schimba, dar poti la viitor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: