despre inceputuri

Exista pe lumea aceasta doua categorii de oameni. Oamenii incepatori si oamenii inceputurilor.

Oamenii incepatori sunt cei care au nevoie de un inceput sa atinga un scop. Sunt oameni gospodari, ce stiu sa isi dramuiasca sentimentele si sa priveasca cu incredere spre viitor. Cateodata lasa lucrurile neterminate doar fiindca simt nevoia sa inceapa „altfel” deoarece se simt nemultumiti.

Oamenii inceputurilor sunt cei care traiesc cu entuziasm orice inceput, dar nu gandesc mai departe de el.
Adora mirosul de alb, nou, proaspat si curat. Cand incep ceva, simt ca in ei palpita forte necunoscute, adanci si indepartate, consuma in cateva zile un mic destin de care ei sunt… iresponsabili. De cele mai multe ori acesti oameni se indragostesc numai de senzatia de a fi indragostiti, nicidecum de omul de langa ei. Traiesc prea sus pentru slabele lor temperamente si se simt rusinati ca saracii invitati intr-o seara la un festin si trimisi dupa aceea  la cocioabele lor, odata ce sentimentul se invecheste.

Eu sunt un om incepator care da numai peste oamenii inceputurilor.
Dar ma bucur de fiecare experienta in parte, fie ca este doar un inceput frumos alaturi de o masina de vandut iluzii. Si nu vreau sa ma schimb, ci sa imi doresc in continuare inceputuri – bune, rele, mult prea efervescente sau chiar dureroase. De fapt, eu pot sa ma colorez oricand vreau. Pot sa inghit culori, sa le tin inautru si sa le eliberez in raze ce pleaca din mine,  spre necunoscut. Pot sa fiu melancolica in lila, profunda in rosu, copilaroasa in verde, trista in albastru, perfectibila in portocaliu, amuzanta in roz, tematoare in visiniu si iertatoare in kaki.
Vreau sa traiesc toate emotiile care imi coloreaza fiinta, nu sa le rapesc sufletului. Asa ca acum sunt necajita, ma ascund acasa, sub plapuma – cu moralul turtit, in sunete de flanesta ruginita. Dar o sa ma dau jos sa-mi desenez un soare mic pe geamul de la balcon.