Postat de: cristina | Septembrie 14, 2009

Inventar

Acasa am un cos colorat in care reciclez idei, o basma violeta ce imi acopera gandurile, caci va spuneam ca m-am decis ca nu mai gandesc si o gramada de sinapse ce sar aiurite dintr-o ureche in alta, ca niste sigurante stricate (deoarece nu prea reusesc).
Gura abstracta, de o senzualitate invinsa.
Privirea fixa.

Coji de nuca. Fiindca in ele traiesc, de fapt, oamenii. Cei care nu locuiesc in papiote de ata. Acestia stiu sa vina si se infasoare in jurul tau, in timp oamenii din coji de nuca te ranesc atunci cand te apropii tu de ei, in buricele degetelor. Uneori sunt oameni buni, dar eu am degetele bandajate, asa ca ii scap mereu pe jos, iar ei fug.

Experimentul meu antropologic. Care nu o duce atat de bine. Nu v-ati fi inchipuit, nu? Hehe, stiu eu unele domnisoare care abia asteapta povestiri. Materia prima s-a dovedit a fi una extrem de complexa. La o examinare mai atenta, el este un mic tiran, un fustangiu, apartinand unui areal socio-economic total nepropice mie, motive ce m-au facut sa-mi zadarnicesc eforturile de a nu gandi. Niciun mijloc, delicat sau vulgar, nu reuseste sa ma ajute sa realizez daca este sincer sau nu. Inregistrez acut impertinente involuntare ale instincului, semnale difuze – pe care nu stiu sa le decodez, fiindca pare prea frumos sa fie adevarat (cu totii stim ca societatea moderna nu este locul povestilor de dragoste, trebuie sa existe o clauza ascunsa, o bifa, un asterix pe care nu l-am observat plus teama de a-mi simti inteligenta subestimata, prostita) si le proliferez in ganduri. Iar gandurile se rasfrang asupra experimentului, care nu pare foarte fericit. As vrea reusesc sa le indepartez in nu-stiu-ce colt ferecat al mintii si sa fie liniste, ca in salile de asteptare ale doctorilor. Acea tacere in care pacientii isi arunca priviri, cautand consolare sau mangaiere. L-as mai invarti in coaja lui de nuca, cu grija, o perioada, cu varfurile degetelor zgariate usor doar de gandurile ascutite din capul meu si as merge mai departe, incercand sa am incredere in oameni, desi ma simt atat de falsa si goala in fata lui. Derulez acest experiment de trei saptamani.

Oboseala. Saptamana asta am concediu. M-am retras invinsa, intr-o resemnare tacita si ma gasesc chiar dezgustatoare in dorinta mea de a trai, care nu este suficient de mare sa mascheze oboseala.


Responses

  1. Tragem concluzia că inventarul nu a ieşit bine.

  2. @Boscheții Apatiei

    Nu. Ca am fost un gestionar corupt.

  3. cum s-a terminat experimentul ?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: