Postat de: cristina | Aprilie 29, 2009

aspiratorului, cu dragoste

Urmatoarele randuri sunt relatate de un robotel obosit, cunoscut inainte sub numele de Cristina, nerecunoscut in prezent de nimeni.

Mi s-a aburit hubloul si nu mai vad nimic.
Nu mi se intampla nimic, dar si acest nimic este prea mult: ma risipesc in o mie de sarcini inutile, care nu constituie o viata, dar sunt suficiente sa ma extenueze. Seara filozofez pe la terase, noaptea gonesc somnul cu incantatii indiene si filme de buget redus, crezand ca pot sa recuperez lipsa de profunzime de peste zi. Nu reusesc decat sa ma obosesc inutil. Apoi vin aici si ma ascund dupa un link stalcit, pe care nici macar eu nu-l pot pronunta.
Existenta mea este absorbita incet, incet de aspiratorul grijilor de om mare. Acesta huruie si troncane, dar reusesc (intr-un mod admirabil pentru starea mea de spirit) sa il ignor. Inauntru, in sac, e praf si e urat, sunt obligatii, responsabilitati, rutina, facturi, rate, ore de ajuns la serviciu, tehnici de a te juca cu obisnuinte, maini de tinut frumos pe strada. Miroase urat de tot a plafonare. Ma deprima un pic, asta din cauza realizarilor celorlalti in comparatie cu imaterialitatea avutiilor mele, ma uit in oglinda si vad cum incepe sa ma mutileze timpul, insa eu ma simt..la fel.
In plus, traiesc ca un copil rasfatat, care nu are probleme reale sau boli, ci se preocupa cu rezolvarea unui rebus existentialist. De fapt, rutina se bazeaza pe o indecizie si pe o slabiciune. Indecizia vointei pe verticala si slabiciunea fiintei pe orizontala. Trebuie sa completez careul cu o interpretare coerenta, care sa nu se sparga sub presiunea rutinei  sau  a hazardului. Dar cum?
Cred ca imi iau o pisica. Ma rod pe dinauntru atatea ganduri, precum niste soareci infometati. Poate gandesc eu prea mult. Cum zicea si Beigbeder „Viata mea este un dezastru, dar adevarata problema este ca sunt constient.” Am niste galerii subterane sapate in interiorul sufletului, resturi de sentimente neconsumate de jos, si stau cu mainile incolacite si cu genunchii incrucisati, cu mintea incuiata, gandurile incurcate si fac… nimic.

Citesc in ziare titluri despre oameni pe care i-a ucis letargia si viata la birou. La Dan Diaconescu subiectul senzational este despre epidemia lipsei de pofta de bere. Un robotel obosit a mai postat astazi o cronica trista.

Aspiratorul grijilor de om mare va transmite tuturor salutari.
„Arde-i-s-ar tranzistorii” striga Cristina cu un glas chinuit, gafaind din furtun.


Responses

  1. Unele aspiratoare au filtru pe baza de apa. Si ele filtreaza mizeria. Pe tine te va prinde o bula de apa si te va elibera in atmosfera pe post de mireasma de vata de zahar.

  2. ,,Cred ca imi iau o pisica. ” – oh, da. Daca iti iei un caine discutam deja de supracuraj existential.

    Citesc in ziare titluri despre oameni pe care i-a ucis letargia si viata la birou. – daca provoaca moarte, in loc de burti etc inseamna ca exista speranta.

  3. Atunci sa-l ajutam pe robotel sa descifreze rebusul reluandu-i gandul din punctul unde a ramas:

    Problema fundamentala este a curajului existential pt. ca rutina iti ofera simultan un ragaz si un alibi. Ragazul de a acumula lent clipele din care mai tarziu se naste sentimentul realizarii de sine, dar si alibiul in spatele caruia indeciza uzurpeaza orice destin. Nu stii ce vrei pt ca nu stii cine esti. Eul tau nu va prinde contur pana cand nu e precedat de un efort de vointa. Trebuie sa decizi ceva in privinta propriei persoanei fara sa te cunosti indeajuns de mult. Metaforic vorbind este o aruncare in neant. Inca nu esti dar vrei sa devii. Parcurgi un drum obscur care trece prin indeterminarea ta curenta si care nu iti ofera nici o garantie in privinta destinatiei. Din aceasta cauza ipotetica interogatie a robotelului, care s-ar putea intreaba pe buna dreptate daca mai traieste, nu poate primi deocamdata un raspuns. Mai trebuie sa astepte …

  4. Avem cactuşi, aspiratoare, trotinete. Fiecare cu damblaua lui. Vrei să facem schimb ?

  5. Nu viola fata la creier. Mai bine i le dam toate ei >:)

  6. si in continuarea petrecerii, pt Bălăria Călătoare si Amonet, de la nasul mare:

    UN PRAJITOR DE PAINE!!!
    pam-pam


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: