Oamenii de zahar ar putea sa zaharniseasca tot in jurul lor, sa transforme universul intr-un joc lego cu piese de zahar cubic. Daca si-ar dori. Insa ei au o constructie liniara, nu construiesc turnuri desi viseaza la munti inalti si folosesc foarte rar semne de punctuatie. De fapt, ce semn de punctuatie ar putea sa deranjeze constructia atat de lina si dulce a frazei, cuplata pe visele lor marunte? Folosesc multe epitete si ajung adeseori la tautologii. Dar cui ii pasa, caci oamenii de zahar nu se gasesc intr-o zaharnita invechita, ci traiesc ca si noi, ascunsi in paltoane sumbre sau sub umbrele violete. Ei au urechi de argint, scut de cavaler si zabrele de matase la fereastra, pe care le dau uneori la oparte si inspira aer cu consistenta de melasa, doar ca sa isi verifice nivelul concentratiei de carbohidrati. Ei ies in oras, la bere, numai cu prietenii lor oamenii de turta dulce. Oamenii de zahar nu plang, caci s-ar topi. Ei aduna lacrimi pe interior si le pastreaza intr-un borcan in frigider. Considera ca orice emotie, daca este sincera, este involuntara. Seara tarziu trimit mesaje ce destupa minti si fac telefoane sa tresara. Apoi isi picteaza, in somn, un soare pe interiorul pleoapelor.
Singura intrebare care se cere a fi pusa este daca fac asta din nevoia de a-si confirma ca sunt dulci sau fiindca au suflet de sfecla. =\